Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat sâmbătă, la finalul reuniunii Celulei de Criză, că în prezent nu există cetățeni români răniți în Orientul Mijlociu și nici solicitări de repatriere din Iran.
Reuniunea s-a desfășurat cu participarea prim-ministrului și a inclus o teleconferință cu șefii misiunilor diplomatice din statele din regiune – Statul Israel, Statul Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak și Emiratele Arabe Unite.
Potrivit MAE, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României mențin legătura cu aproximativ 1.000 de cetățeni români aflați în regiune, fiind prioritizată acordarea asistenței consulare pentru minori și familiile cu copii.
Ministerul recomandă cetățenilor români să țină cont de perturbările zborurilor internaționale și să evalueze cu responsabilitate necesitatea deplasărilor externe, având în vedere caracterul fluid al situației de securitate. Pentru persoanele deja aflate în străinătate, MAE recomandă menținerea contactului cu companiile aeriene sau agențiile de turism și notificarea prezenței către misiunea diplomatică a României.
Nivelul avertismentelor de călătorie a fost actualizat la „6/9 – Evitați călătoriile neesențiale!” pentru Bahrain, Kuweit, Iordania, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Pentru Statul Israel avertismentul este „8/9 – Evitați orice călătorie!”, iar pentru Iran „9/9 – Părăsiți imediat țara!”.
















