Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat la emisiunea Insider Politic de la Prima TV că România va lansa în 2025 primul program de pregătire militară voluntară după aproape două decenii, subliniind că armata oferă stabilitate și oportunități de carieră pentru tineri.
Programul se adresează persoanelor cu vârste între 18 și 35 de ani, care vor putea urma un stagiu intensiv de patru luni în cadrul structurilor militare. La finalul pregătirii, participanții vor primi aproximativ 15.000 de lei net. Ministerul Apărării estimează între 1.000 și 3.000 de locuri disponibile, în funcție de bugetul alocat.
„Este un serviciu sigur. Este o armată care s-a modernizat mult”, a afirmat Miruță, precizând că cei care aleg să rămână în sistem POT avansa în grad sau pot urma cursuri pentru a deveni maiștri militari.
Ministrul a abordat și subiectul normei de hrană pentru militari, confirmând că a existat o propunere de reducere a acesteia, însă măsura nu a fost adoptată. „Am luat date, am prezentat argumente și premierul a acceptat”, a declarat Miruță, menționând că valoarea zilnică a normei de hrană este cuprinsă între 26 și 40 de lei, în funcție de specialitate.
În ceea ce privește pensionarea în sistemul militar, noua lege prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani până în 2035, față de 58 de ani în prezent.
Ministrul a respins ideea că militarii se pensionează masiv anticipat, precizând că anul trecut doar o singură persoană a beneficiat de o reducere de 13 ani. Potrivit datelor prezentate, vârsta medie de pensionare în Ministerul Apărării a fost de 52 de ani, iar pensia medie netă era de aproximativ 5.800 de lei în luna noiembrie.
Radu Miruță a avut și un mesaj dur la adresa clasei politice din ultimii ani. „România nu e o țară săracă, e o țară sărăcită. Factorul politic și-a bătut joc de banii publici”, a spus ministrul, adăugând că actualul Guvern încearcă să corecteze dezechilibrele prin reducerea cheltuielilor și o mai bună gestionare a resurselor publice.
















