UPDATE|Tragedie într-un spital din Cluj-Napoca: O doctoriță de 66 de ani a murit în timpul gărzii-colegii au încercat în zadar să o salveze

UPDATE: Poliția Municipiului Cluj-Napoca demarează la rândul ei cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

🔔

Abonează-te la știrile Transilvania Plus!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că o femeie de 66 de ani, medic în cadrul unui spital din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită în stare de inconștiență. 

🗞️ Citește și Acestea

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei în cauză.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.”, a precizat Poliția Municipiului Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă.

Știrea inițială:

Tragedie cumplită la Spitalul de Pediatrie din Cluj! O doctoriță în vârstă de 66 de ani a fost găsită fără suflare pe holul unității medicale, în jurul orei 6:30, chiar în timpul gărzii. Colegii ei au intervenit imediat și au încercat disperat să o salveze, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, femeia nu a mai putut fi readusă la viață. Scenele dramatice au avut loc în zori, sub șocul și neputința celor care au încercat până în ultima clipă să o ajute.

Surse medicale au declarat pentru Transilvania Plus că medicul suferea de mai multe boli cronice, însă nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie. Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet peste colectivul spitalului, care o descrie ca pe un om devotat și respectat de toți. Dispariția sa ridică, din nou, întrebări dureroase despre epuizarea și stresul uriaș la care sunt supuși medicii din sistemul sanitar românesc, după ce, cu doar două săptămâni în urmă, un alt medic, Ștefania Szabo, a decedat tot în timpul unei gărzi, apropiații victimei spuneau că se vedea epuizarea pe fața Ștefaniei cu câteva zile înainte ca aceasta să se stingă din viață. Tot mai mulți medici reclamă condițiile de muncă și programul extrem de încărcat din spitalele de stat din România.

Lipsa de personal și epuizarea celui existent, duc la tragedii tot mai dese în sistemul românesc de sănătate.

dinPolitica

[rss_feed id="33809" numar_articole="3" layout="grid"]

ClujLive

[rss_feed id="25291" numar_articole="3" layout="grid"]

SportPulse

[rss_feed id="32964" numar_articole="3" layout="grid"]

Mai multe articole