Rareș Bogdan, la Strasbourg: „Europa nu mai poate sta în expectativă. Trebuie să se poziționeze clar alături de Statele Unite”

Strasbourg – Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan a avut o intervenție dură în Parlamentul European pe tema situației din Iran, criticând lipsa de fermitate a unor grupuri politice europene și susținând că Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziție clară alături de Statele Unite. Într-un interviu acordat jurnalistului Mircea Sime pentru Transilvania Plus, la Strasbourg, politicianul român a vorbit despre dezbaterile din legislativul european, despre poziția României în contextul geopolitic actual și despre oportunitățile economice pe care țara noastră le ratează.

🔔

Abonează-te la știrile Transilvania Plus!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Rareș Bogdan a declarat că a intervenit în plen după mai multe ore de dezbateri, spunând că unele poziții exprimate în Parlamentul European i s-au părut „rupte de realitate”.

🗞️ Citește și Acestea

„După trei ore de dezbateri am intervenit pentru că nu se mai putea. Ce am văzut astăzi în Parlamentul European m-a îngrozit. Au fost voci care spun că ar trebui să continuăm negocierile cu regimul ayatollahilor. Cum să negociezi cu teroriștii?”, a afirmat eurodeputatul.

Critici la adresa unor grupuri politice europene

Vicepreședintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul European a criticat pozițiile unor reprezentanți ai stângii europene, dar și ale unor membri din alte grupuri politice, pe care i-a acuzat că nu înțeleg gravitatea situației din Orientul Mijlociu.

„Grupurile Left, o parte din Renew, din Verzi și chiar voci din S&D au demonstrat o inconștiență totală. Discuțiile despre negocieri cu Teheranul sunt complet rupte de realitate”, a spus acesta.

Rareș Bogdan a făcut o paralelă istorică cu căderea Constantinopolului din 1453, spunând că dezbaterile din Parlamentul European îi amintesc de celebra dispută teologică despre „sexul îngerilor” purtată în timp ce orașul era asediat.

„Exact asta am simțit astăzi: că discutăm lucruri fără relevanță în timp ce realitatea bate la ușă”, a adăugat el.

„Europa trebuie să fie alături de SUA”

Eurodeputatul liberal a susținut că, în actualul context, Uniunea Europeană trebuie să își asume clar parteneriatul strategic cu Statele Unite.

„În momentul acesta nu mai putem da înapoi. Trebuie să ne poziționăm lângă Statele Unite. Dacă ne imaginăm altceva, înseamnă că nu înțelegem ce urmează după rachete și drone: celulele teroriste reactivate în Europa”, a afirmat Rareș Bogdan.

El a criticat și faptul că o parte din dezbaterile din Parlamentul European s-au concentrat pe critici la adresa fostului președinte american Donald Trump.

„80% dintre intervenții au fost despre Donald Trump, despre cât de mult nu le place. Nu asta e problema acum”, a spus eurodeputatul.

România și rolul strategic în regiune

În interviul acordat Transilvania Plus, Rareș Bogdan a subliniat că România are un rol strategic important, inclusiv prin facilitățile militare folosite de aliați.

El a amintit de documentele care permit folosirea bazei de la Mihail Kogălniceanu de către armata americană pentru operațiuni defensive.

„Noi avem un parteneriat strategic cu Statele Unite. Nu poate veni doar dintr-o direcție. Dacă am acceptat prezența militară americană pe teritoriul României, trebuie să ne asumăm și responsabilitățile care vin cu acest lucru”, a spus el.

Critici privind valorificarea resurselor României

Eurodeputatul a vorbit și despre oportunitățile economice pe care România le-ar putea valorifica mai bine, în special în domeniul resurselor minerale.

„România are un potențial strategic uriaș. Avem cadmiu, nichel, germaniu, cupru – materiale pentru care se duc bătălii la nivel global. Nimeni nu înțelege de ce nu exploatăm aceste resurse și de ce preferăm să depindem de China”, a declarat Rareș Bogdan.

El a menționat că România ar putea deveni un furnizor important de materii prime pentru Uniunea Europeană și Statele Unite.

Domeniile cheie pentru dezvoltarea României

În opinia eurodeputatului, dezvoltarea României ar trebui să se bazeze pe trei piloni principali: industria de apărare, agricultura și exploatarea resurselor minerale.

„Trebuie să producem în România, nu doar să cumpărăm. Industria de apărare, agricultura și industria extractivă sunt domenii esențiale”, a spus acesta.

Îngrijorări privind creșterea prețului la combustibil

Rareș Bogdan a atras atenția și asupra creșterii prețurilor la carburanți, avertizând că un preț de 10 lei pe litru ar avea efecte majore asupra economiei.

„Un preț de 10 lei la benzină ar însemna o creștere în lanț a tuturor prețurilor și o presiune uriașă pe buzunarul românilor”, a explicat el.

„Românii au o capacitate enormă de a rezista”

Întrebat cât mai pot rezista românii în actualul context economic, Rareș Bogdan a spus că societatea românească a demonstrat de-a lungul istoriei o capacitate mare de a face față dificultăților.

„Gradul de suportabilitate al acestui popor este uriaș. Românii au trecut prin migratori, imperii, comunism și guverne incompetente. Dar oamenii au nevoie măcar de o perspectivă, de o lumină la capătul tunelului”, a concluzionat eurodeputatul.

dinPolitica

[rss_feed id="33809" numar_articole="3" layout="grid"]

ClujLive

[rss_feed id="25291" numar_articole="3" layout="grid"]

SportPulse

[rss_feed id="32964" numar_articole="3" layout="grid"]

Mai multe articole