Donald Trump amenință Iranul cu „o forță nevăzută niciodată” după noi declarații ale Teheranului

Președintele american Donald Trump a transmis un avertisment dur la adresa Iranului, afirmând că Statele Unite vor răspunde cu „o forță nevăzută niciodată” în cazul unui nou atac iranian. Mesajul a fost publicat duminică pe platforma Truth Social.

🔔

Abonează-te la știrile Transilvania Plus!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Iranul tocmai a declarat că va lovi foarte puternic astăzi, mai puternic decât a lovit vreodată. Mai bine ar fi să nu facă asta, însă, dacă o fac, îi vom lovi cu o forță nevăzută niciodată”, a scris liderul de la Casa Albă, ca reacție la amenințările lansate de oficiali militari iranieni.

🗞️ Citește și Acestea

Anterior, Garda Revoluționară Islamică a anunțat că va declanșa „cea mai intensă operațiune ofensivă” din istoria sa, drept răspuns la valul de lovituri aeriene desfășurate de SUA și Israel. Declarația a venit la scurt timp după ce presa iraniană de stat a confirmat moartea liderului suprem Ali Khamenei.

Conflictul din Orientul Mijlociu s-a amplificat considerabil după anunțul privind uciderea lui Khamenei. Potrivit informațiilor apărute, armata iraniană a lansat atacuri asupra a zeci de obiective din Israel și din alte state din regiune. În paralel, în mai multe orașe au fost raportate manifestații, unii protestând, iar alții marcând dispariția liderului iranian.

Situația rămâne extrem de tensionată, în condițiile în care declarațiile belicoase de ambele părți cresc riscul unei escaladări majore în regiune.

dinPolitica

[rss_feed id="33809" numar_articole="3" layout="grid"]

ClujLive

[rss_feed id="25291" numar_articole="3" layout="grid"]

SportPulse

[rss_feed id="32964" numar_articole="3" layout="grid"]

Mai multe articole